Era o invitaţie căreia Winston Churchill nu-i putea rezista. Nu era el omul care să se dea în lături de la luptă.1
Cu doar un an în urmă, în 1933, societatea de dezbateri Oxford Union vota decisiv o declaraţie: „Această organizaţie nu va lupta în niciun caz pentru rege şi pentru ţară”. Lui Churchill i se părea o laşitate „îngrozitoare, necinstită şi neruşinată.”2 Era o insultă pentru bărbaţii englezi. Nu ştiau ce se petrece în Germania? Nu ştiau că Anglia se află într-un pericol imens?
De aceea a acceptat invitaţia unui grup de studenţi de la Oxford să le ţină un discurs. 500 de studenţi au sosit ca să-l asculte pe unul dintre cei mai faimoşi bărbaţi din lume. În calitate de ofiţer, de corespondent de război, de membru al Parlamentului şi de lider a numeroase ministere, Churchill îşi câştigase o mare notorietate. Era un vorbitor extraordinar, elocvent, genul de om care spunea ce crede chiar şi dacă asta îi crea probleme.
În seara cu pricina, Churchill nu se afla printre prieteni. Când i-a acuzat pe germani că au declanşat marele război din 1914, „prefăcând lumea întreagă în ruine,”3 studenţii şi-au manifestat dezaprobarea. Atunci el i-a îndemnat să sprijine reînarmarea Marii Britanii. Spre uimirea sa, au început să râdă. Cu cât ţinea să le vorbească despre asta, cu atât râdeau. Până la urmă a fost nevoit să se oprească.
Winston Churchill este o figură atât de legendară azi, încât mulţi ar fi şocaţi să afle că au fost momente când a fost ridiculizat şi ignorat de compatrioţii săi. Adevărul este că a înfruntat numeroase atacuri în lunga sa carieră politică. Iar cel mai crunt a fost probabil în anii ’30, când a fost printre puţinele personalităţi care au recunoscut pericolul tot mai mare pe care îl reprezentau Adolf Hitler şi Germania nazistă.
„E terminat”
În acei ani, Anglia îşi revenea încă de pe urma marelui război, în care muriseră aproape un milion de soldaţi şi civili englezi. Poporul a fost îngrozit când au ieşit la lumină detalii ale absurdului măcel. Mulţi britanici au devenit pacifişti, hotărâţi să evite războiul cu orice preţ.
În acelaşi timp lumea trecea printr-o criză economică. Şi mulţi englezi erau plăcut impresionaţi de ce se întâmpla în Germania, unde un politician înflăcărat pe nume Adolf Hitler îşi pusese poporul la muncă şi-i insuflase o viziune şi un scop.
La acea vreme, cu toate că Churchill era membru al Camerei Comunelor, avea puţini aliaţi, iar putere, mai deloc. Deşi şi-a avertizat colegii în repetate rânduri cu privire la adevăratele scopuri ale Germaniei naziste şi la pericolul de a-i permite să-şi întărească armata şi marina, totuşi puţini au plecat urechea la spusele sale. În timpul unei recepţii date la Moscova pentru o delegaţie britanică, Stalin a întrebat ce influenţă politică are Churchill. Lady Nancy Astor, membră a Parlamentului, a răspuns cu dispreţ: „Churchill? E terminat.”4
Chiar şi unii colegi de partid îl considerau „reacţionar şi nerealist.”5 Nu spunea Hitler că vrea pace? Ba chiar funcţionarii din aparatul administrativ britanic erau avertizaţi că nu este „patriotic să nu crezi în sinceritatea Germaniei.”6
Lupta cu depresia
Churchill avea neîndoios defectele sale. N-a fost dintotdeauna un politician priceput. Era bombastic şi încăpăţânat. Din această cauză îl şi ignorau uneori ceilalţi. Fiind izolat de cercurile influente, s-a luptat cu depresia şi a scris articole şi cărţi ca să nu ajungă plin de datorii. Însă chiar şi aşa i-a fost greu. Avertismentele sale în legătură cu Germania au determinat un ziar condus de un pacifist să nu-l mai plătească pentru articole. La acea vreme, un reporter scria că Churchill „arată de-a dreptul îngrozitor… Dacă ştii că e politician, te-ai gândi: «E la pământ. A avut o şansă, dar acum e terminat.»”7
Churchill n-a cedat niciodată presiunilor. N-a încetat să spună adevărul, nici chiar atunci când poporul nu voia să-l audă.
Cu toate acestea, Churchill n-a cedat niciodată presiunilor. N-a încetat să spună adevărul, nici chiar atunci când poporul nu voia să-l audă. Probabil îl încuraja faptul că Hitler părea a fi singurul care îl lua în serios.
Am putea spune că Hitler şi-a ajutat oarecum duşmanul să ajungă iar la putere. Dictatorul german a dovedit că absolut toate avertismentele lui Churchill fuseseră corecte. Cu fiecare acţiune agresivă a Germaniei, englezii au început să se trezească din toropeala lor.
Când Germania a invadat Franţa, în mai 1940, iar premierul britanic şi-a dat demisia, a devenit evident că noul lider recunoscuse primejdia de la bun început. Apărând înaintea Camerei Comunelor la 13 mai în calitate de nou premier, Winston Churchill a arătat acelaşi curaj care îl menţinuse în luptă în anii petrecuţi în afara vieţii politice şi a căutat să întărească poporul britanic în ce priveşte războiul iminent:
Întrebaţi care e politica noastră? Vă pot spune eu. Este să ne luptăm pe uscat, pe apă şi pe calea aerului, cu toată energia şi puterea pe care ne-o dă Dumnezeu. Să ne luptăm cu o tiranie monstruoasă, fără egal în sumbrul şi regretabilul catalog al crimelor omenirii. Asta este politica noastră.
Vreţi să ştiţi care este ţinta noastră? Vă pot răspunde într-un singur cuvânt: victoria. Victoria cu orice preţ, victoria în ciuda terorii, victoria, oricât de lungă şi de anevoioasă ar fi calea spre ea. Căci, fără victorie, nu există supravieţuire.8
De-a lungul anilor, discursurile lui Churchill fuseseră în mare parte ignorate în Camera Comunelor. De această dată, a fost primit cu ovaţii.
- Articolul despre Winston Churchill este preluat din următoarele cărţi. William Manchester, The Last Lion: Winston Spencer Churchill: Alone 1932– 1940, Boston, Little, Brown, 1988; Martin Gilbert, Churchill: A Life, New York, Henry Holt, 1991; şi Winston S. Churchill, Never Give In! The Best of Winston Churchill’s Speeches, New York, Hyperion Books, 2003.
- Winston Churchill, citat din Manchester, The Last Lion, p.70.
- Ibidem, p 23
- Lady Astor, citat din The Last Lion, p. 85.
- Ibidem, p. 86.
- Ibidem, p. 20.
- Reporter, citat The Last Lion, p. 88.
- Churchill, Never Give In!, p. 206
