Mulți dintre noi am trecut prin momente când am plecat frustrați din camera în care am discutat mai aprins cu partenerul de viață, doar pentru a izbucni din nou… Ajunși în fața oglinzii din baie, am șoptit printre dinți: „De ce nu gândește ca mine? Cum să-l fac (s-o fac) să vadă și să acționeze corect, adică în felul meu?” Însă, certurile care pornesc de la „modul corect” de a se face lucrurile în familia noastră sunt foarte rar ce par a fi.

Îmi amintesc când s-a născut primul nostru copil. Era ianuarie și afară era destul de frig. Cu toate acestea, imediat ce a împlinit două săptămâni, soțul meu a  insistat să-l scoatem la aer, măcar pentru puțin timp, în fiecare zi. Asta însemna ca doi adulți să transpire 30 minute îmbrăcând „omulețul” de 3 kg pe care-l țineam afară 5 minute. Într-una din zile eram așa de obosită, încât am zis că mai bine renunțăm la „aeroterapie” pentru ziua respectivă. Dar soțul meu a insistat și pentru a fi convingător mi-a zis că el știe mai bine. Deci modul lui de îngrijire al copilului era cel corect! Cum de știa el mai bine? Devenisem părinți în același timp. Aveam amândoi aceeași experiență. Două săptămâni și-un pic! 

Conflictul în căsnicie este inevitabil, mai ales când și soțul și soția sunt obosiți. Dar rădăcina conflictului merge mult mai adânc decât oboseala partenerilor.

Neînțelegerile care pornesc de la „modul corect” de a face lucrurile sunt destul de des întâlnite în multe familii. Din afară se vede ca și cum cei doi se luptă pentru supremație în căsnicie. Uneori ne surprindem pe noi înșine de modul în care reacționăm: „De ce am fost așa de mânioasă? De ce am spus asta? De unde vin toate luptele astea între noi?”  

Exact așa sună o întrebare pe care o găsim în Biblie: „De unde vin luptele și conflictele între voi?”  Este încurajator că primim și un răspuns : „Voi doriți, dar nu aveți; …râvniți , dar nu puteți obține…” Chiar acesta este adevărul! Conflictele care pornesc de la cine face lucrurile corect scot la suprafață lucruri care sunt mult mai profunde: ceva după care tânjim, sau o teamă, sau o dorință nespusă. În cazul meu, de mamă tânără, cred că a fost o combinație. Pe de-o parte, îmi doream ca soțul meu să țină seama de opiniile mele, să vadă tot efortul meu de peste zi, când eram singură cu fetița noastră și asta însemna că-mi doream să mă respecte, iar pe de altă parte, exista și o teamă: aceea  că voi eșua ca mamă (după două săptămâni de experiență!)

Toți ne dorim respectul partenerului de viață, dar modul în care reacționează și se poartă uneori ne face să ne simțim nerespectați. Ne dorim respectul și nu-l primim. Dimpotrivă! Am citit că nevoia de respect este una din cele zece nevoi emoționale pe care le avem cu toții. Nevoia de respect sună cam așa: „Apreciază-mi ideile, respectă-mi opiniile; arată-mi că am valoare în ochii tăi!”

Dacă nu primesc asta, am de ales între două variante. Prima variantă este lupta pentru supremație: „Aici eu mă pricep mai bine, eu voi fi „expertul” și tu vei face lucrurile în felul meu!” În acest caz, relația de căsnicie este mai mult un contract între doi experți… multe tensiuni, puțină satisfacție! 

Alternativa este să mă gândesc că atunci când doresc ca lucrurile să se facă așa cum vreau eu, asta demonstrează că sunt o persoană mândră. Mi-am amintit de un verset care spune: „Dumnezeu este împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți”. Cineva a spus că a înțeles versetul astfel: „Nimic nu este mai bine decât să ai harul lui Dumnezeu revărsându-se peste tine și nimic nu este mai rău decât să ai parte de opoziția lui Dumnezeu.”

Să fii smerit în căsnicie și să recunoști că ai nevoie de celălalt, de felul lui diferit de a face lucrurile, te scutește de multe tensiuni și este un mod de a-i arăta celuilalt că-l respecți. 

Clara Bărbulescu

(Dacă doriți să adresați o întrebare autorului articolului, vă rugăm să o faceți pe adresa de email: clarabarbulescu@familylife.ro)