Ascensiunea
Prietenul meu Crawford Loritts are viziunea de a se implica în viaţa tinerilor lideri. În anul 2003, ne-a invitat pe mine şi pe alţi nouă bărbaţi să ne alăturăm unui număr de 40 de tineri la o conferinţă despre mentori. La sfârşitul evenimentului, toţi cei zece bărbaţi mai în vârstă aveam patru tineri cărora să le fim mentori în următorul an. Am semnat toţi o înţelegere scrisă şi am început apoi să ne întâlnim lunar fie în persoană, fie la telefon. (mai mult…)
Ascensiunea
Era o invitaţie căreia Winston Churchill nu-i putea rezista. Nu era el omul care să se dea în lături de la luptă.1
Cu doar un an în urmă, în 1933, societatea de dezbateri Oxford Union vota decisiv o declaraţie: „Această organizaţie nu va lupta în niciun caz pentru rege şi pentru ţară”. Lui Churchill i se părea o laşitate „îngrozitoare, necinstită şi neruşinată.”2 Era o insultă pentru bărbaţii englezi. Nu ştiau ce se petrece în Germania? Nu ştiau că Anglia se află într-un pericol imens? (mai mult…)
Ascensiunea
Cum se face că unii bărbaţi pot demara sarcini de amploare şi pot depăşi piedici incredibile la serviciu, dar rămân pasivi în relaţiile cu ceilalţi sau în conducerea familiei? Este ca o boală care îi afectează pe bărbaţi. Niciunul nu este omis de virusul pasivităţii. De-a lungul anilor mi-am făcut un fel de inventar al vieţii şi am alcătuit o listă cu câteva scuze penibile de care m-am folosit pentru a justifica faptul că n-am luat iniţiativa când m-am confruntat cu o datorie sau cu o problemă. (mai mult…)
Ascensiunea
În anul 2003, uraganul Isabel s-a dezlănţuit asupra coastei de est a Statelor Unite, lovind statele Carolina de Nord şi Virginia, iar apoi luând-o spre nord, spre Canada. A lăsat în urmă 16 morţi şi a lăsat şase milioane de case fără curent. A atins tangenţial şi capitala, Washington, DC, îndemnându-l pe preşedinte şi pe congresmeni să caute adăpost în altă parte.
(mai mult…)
Ascensiunea
În zilele care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, m-au impresionat toţi acei bărbaţi curajoşi care au fugit spre turnurile în flăcări şi şi-au riscat sau poate chiar şi-au sacrificat viaţa ca să-i salveze pe alţii. Peggy Noonan a scris foarte nimerit în articolul său din Wall Street Journal, „Avem iar bărbaţi”:
(mai mult…)
Ascensiunea
Părea o călătorie nebunească1, o acţiune extrem de riscantă. Cum să vâsleşti într-o barcă de salvare de aproape şapte metri prin apele îngheţate de la Polul Sud, înfruntând puternice rafale de vânt şi valuri de peste 15 metri înălţime, până la o insuliţă aflată la aproape 700 de mile marine distanţă? Şi asta în anul 1916, orientându-te doar cu o busolă şi un sextant? Fără îmbrăcăminte şi încălţăminte impermeabilă, fără mănuşi cu puf de gâscă.
(mai mult…)
Ascensiunea
Nu este niciodată prea târziu să luăm atitudine, chiar şi atunci când asta înseamnă, ba chiar mai ales când asta înseamnă să ne recunoaştem greşelile şi să îndreptăm situaţia în care ne aflăm împreună cu cei pe care i-am rănit. Nimeni nu ştie acest adevăr mai bine ca Michael.
La nici un an şi jumătate de la nuntă îşi înşela deja soţia. Nu-şi făcuse prea mari speranţe când se căsătorise. Sperase doar să aibă o căsnicie care să ţină mai mult decât cea a părinţilor, care durase şapte ani. Nu ştia că era pe cale să stabilească un nou record, însă negativ.
Conştient că-şi ratase viaţa, s-a gândit că ar scăpa de toate dacă s-ar sinucide. Numai că nu a putut merge până la capăt. A ajuns pe pod, lângă parapet, dar, când s-a uitat la apa învolburată, s-a răzgândit şi s-a dus acasă.
Inima lui rămăsese însă neschimbată. La scurt timp de la această semitentativă de sinucidere, şi-a anunţat soţia că o s-o părăsească. „I-am zis Angelei că nu vreau să mai am de-a face cu ea, că nu mai vreau nicio căsnicie. Voiam să-i pun capăt.”
A plecat de acasă, iar Angela l-a mai revăzut doar la tribunal, când s-au întâlnit să depună actele de divorţ. Descoperind că le lipseşte un act, n-au mai depus dosarul în acea zi. Iar apoi, în loc să continue cu formalităţile divorţului, Michael a început să vină în vizită la soţie.
„Am discutat îndelung şi mi-a destăinuit ce simte”, ne-a zis Angela.
Michael a pus capăt aventurii amoroase, iar soţia l-a iertat. Au mai dat o şansă căsniciei lor. Ba chiar s-au mutat într-un oraş nou, ca să înceapă o viaţă nouă împreună. Asta numesc eu curaj. Angela a avut încredere că soţul n-o va mai trăda niciodată.
Din păcate, s-a înşelat. Pe când era însărcinată în şase luni, Michael i-a mărturisit că are o aventură. Era a doua în doi ani şi ţinea de aproape patru luni. I-a cerut din nou divorţul şi i-a sugerat să se ducă să stea la părinţii ei.
Cam la o lună după ce s-au despărţit a doua oară, mama Angelei a auzit la radio o reclamă la conferinţa noastră „Un weekend de neuitat” şi s-a oferit să achite taxa pentru participarea lor. La început Michael a zis că nu vrea să meargă. Actele de divorţ fuseseră deja întocmite, nu era câtuşi de puţin interesat. A consimţit însă să meargă după câteva zile, după ce a văzut imaginile de la ecografie ale fetiţei lor. Realitatea situaţiei de părinte trezise în el ceva ce l-a îndemnat să stea pe loc, să renunţe la fugă.
REALITATEA SITUAŢIEI DE PĂRINTE TREZISE ÎN EL CEVA CE L-A ÎNDEMNAT SĂ STEA PE LOC, SĂ RENUNŢE LA FUGĂ.
Zidurile pe care le înălţase s-au prăbuşit în timpul conferinţei. Michael lăsase resentimentele înăbuşite să se interpună între el şi soţie. „În mare parte nu înţelegeam scopul lui Dumnezeu pentru viaţa mea şi categoric nu înţelegeam dragostea Sa”. Când vorbitorii au discutat despre schimbările pe care le poate aduce Hristos în viaţa noastră, „a fost prima dată când m-am hotărât să-mi pun viaţa şi căsnicia în mâinile lui Isus Hristos”.
Michael a început apoi să avanseze cu curaj, pas cu pas. În seara de sâmbătă a conferinţei, i-a sunat pe părinţii Angelei şi şi-a cerut scuze pentru deciziile proaste pe care le-a luat şi pentru toate suferinţele pe care li le provocase. Apoi, după câteva luni şi după ce s-a străduit să-i recâştige încrederea, el şi Angela şi-au reînnoit legămintele de nuntă. Într-adevăr, uneori îţi trebuie curaj ca să faci ce se cuvine.
Atât faptele lui „Red” Erwin (descrise la începutul sesiunii întâi), cât şi ale lui Michael sunt o dovadă de curaj. Amândoi bărbaţii au acţionat. Poate că vitejia lui Red este mai vădită şi mai elogiată, dar nici a lui Michael nu este mai puţin eroică. În pofida greşelilor pe care le-a făcut, şi-a asumat responsabilitatea şi şi-a salvat căsnicia. Şi-a cerut iertare şi a devenit un soţ şi un tată responsabil. A făcut un pas temerar, dar care a dat roade.
