Știu o mulțime de căsnicii în care părinții își iubesc copiii…

Știu o mulțime de căsnicii în care părinții își iubesc copiii…

Blog, Căsătoriți

Suntem persoane ocupate și trăim într-o lume care cere mult de la noi, în fiecare zi. Obișnuim să întrebăm cuplurile căsătorite: Ce lucruri faceți voi împreună, doar pentru voi doi, pentru relația voastră? Am observat că unele cupluri nu au prea multe de povestit. Mulți ne spun ce fac împreună cu copiii: unde merg să se relaxeze împreună cu copiii, ce pasiuni și talente au copiii lor etc… Este clar că relaxarea este mai mult în dreptul copiilor. Întâlnim și cupluri care ne spun: Am mers luna trecută la munte două zile, doar noi doi… sau Încercăm să ieșim în fiecare săptămână, măcar la o cafea, să stăm de vorbă și să ne bucurăm unul de altul!

Este bine să ne oprim din alergarea noastră zilnică și să ne întrebăm: Ce avem noi în comun? Ce ne unește pe noi doi, ca soț și soție? Pentru fiecare cuplu există un „lipici”, ceva care menține unitatea relației. Mulți dintre cei care au copii spun imediat: Copiii ne unesc. Relația noastră este în jurul copiilor. Într-adevăr, copiii sunt un dar de la Dumnezeu, dar ceea ce ne unește ar trebui să fie mai mult decât copiii sau casa în care locuim împreună. Pentru că atunci când copiii vor pleca de acasă, ne vom uita unul la celălalt și vom spune: Copiii erau în centrul vieții noastre. Acum, ce ne mai ține împreună?  Cineva spunea:  Nu cunosc multe căsnicii fericite. Dar cunosc o mulțime de căsnicii în care părinții își iubesc copiii. Cu alte cuvinte, suntem mai întâi părinți, și apoi soț și soție! Ar trebui să fie exact invers: Din relația noastră, din armonia, din încrederea dintre noi, din dragostea noastră unul pentru celălalt, ca soț și soție, ar trebui să rezulte și dragostea și grija noastră pentru copii. Binele de care copiii noștri au nevoie în primul rând este ca noi doi, tata și mama să ne înțelegem, să ne respectăm și să ne iubim. Unul dintre materialele produse de Family Life – Arta de a fi părinte – așează la baza planurilor și visurilor noastre pentru copii necesitatea unei relații foarte bune între noi doi, ca părinți.

Ne arătăm dragostea și dedicarea unul față de celălalt atunci când facem o prioritate din relația noastră ca soț și soție.  Înaintea tuturor celorlalte responsabilități pe care le avem, este bine să depunem un mic efort pentru a redescoperi lucrurile pe care noi doi le avem în comun. Avem mare nevoie să investim în relația noastră, nu numai în relația cu copiii noștri. Chiar și o simplă invitație adresată partenerului de viață este prețioasă: Hai să ieșim la o plimbare! Ce zici?  Atunci celălalt simte că este valoros pentru tine, că nu urmărești să obții ceva de la el/ea, ci doar că vrei să fii împreună cu el/ea. 

Luați inițiativa să faceți ceva doar pentru soțul dvs, sau doar pentru soția dvs: o surpriză plăcută… Ar fi extraordinar să nu aveți astfel de inițiative doar o dată pe lună sau o dată pe an, pe 14 februarie. Chiar dacă partenerul de viață va privi nedumerit inițiativele dvs la început, nu vă lăsați descurajat(ă). Dacă nu puteți ieși săptămâna aceasta undeva împreună, doar pregătiți o cafea și stați de vorbă, întrebați-l/întrebați-o ce mai face, cum să-l/s-o ajutați sau cum să vă rugați pentru celălalt!

Cultivați dragostea și grija în relația dvs, redescoperind lucrurile pe care le aveți în comun și meditând continuu la adevărul că partenerul de viață este darul perfect al lui Dumnezeu pentru dvs.

Laurențiu și Clara Bărbulescu

Avem mare nevoie să ieșim undeva, doar noi doi…

Avem mare nevoie să ieșim undeva, doar noi doi…

Blog, Căsătoriți, comunicare, Intimitate

Înainte de nuntă ne gândim la o mulțime de lucruri pe care le vom face împreună, doar noi doi: împreună vom aranja apartamentul nostru… ne vom distra împreună, vom merge în vacanțe, la mare, la munte, vom ajunge în locuri frumoase în care nu am mai fost niciodată. Totul va fi făcut împreună. În fond, de aceea ne-am căsătorit: să fim mereu împreună.

După doi ani de la nuntă, sau chiar mai puțin, ne dăm seama că realitatea nu este întocmai după visurile pe care ni le-am făcut. Este adevărat că unele aspecte ale relației noastre sunt mai frumoase decât ne-am imaginat, dar este evident că sentimentele nu mai sunt la fel de intense ca la început, iar viața noastră în doi este din ce în ce mai complexă… La unii apar copiii, care aduc mare bucurie în familie, dar și solicitări pe măsură. Muncim mai mult pentru a asigura tot ce avem nevoie… responsabilitățile de acasă ne apasă, problemele cu rudele sau prietenii mai adaugă un stres la viața noastră și așa destul de complexă…

Descoperim cu dezamăgire că visul nostru de a fi mereu împreună și a ne bucura unul de altul este doar un vis. De fapt, mulți dintre noi nici măcar nu mai speră ca relația să revină la apropierea emoțională de la început. De fiecare dată când petrecem timp cu tineri logodiți, cu care parcurgem materialul Pregătirea pentru căsătorie, primim o doză serioasă de prospețime de la ei. Sunt așa de încântați să fie împreună și îi vedem cum de-abia așteaptă să se căsătorească… Pregătesc nunta împreună, ne spun despre unde vor merge în luna de miere, despre ce vor găti împreună, despre vacanțe, cum vor lua deciziile… întotdeauna consultându-se unul cu celălalt. Și când ne povestesc cum visează să arate viitorul lor, nu există niciun domeniu în care vreunul să gândească: Asta voi face doar eu… va fi visul meu, iar acela este visul tău. Nu intră deloc în calcul ca fiecare să meargă mai departe cu visul său! Toate cuplurile logodite vorbesc de visul lor, împreună.

Cu toții (ne referim la cei căsătoriți) am realizat că pentru a ne urma visul împreună, este nevoie de planificare și efort din partea fiecăruia. Este adevărat că suntem foarte ocupați, dar dacă relația noastră este o prioritate, avem mare nevoie să planificăm perioade în care să fim doar noi doi: ieșiri sau activități în doi.

Nu este întotdeauna ușor. Trebuie să învingem comoditatea noastră și să ieșim din zona de confort… Este mai ușor să stăm la televizor, să ne ocupăm de hobby-urile noastre sau chiar să ne găsim ceva de meșterit prin casă… (Pentru unii dintre noi nu este deloc simplu să te apuci să repari lucrurile din casă, dar despre asta vom scrie în alt articol)… Deseori ne gândim și chiar spunem: De plimbare ne arde nouă acum? Nu vezi câtă treabă e de făcut în casă, sau în curte? Însă trebuie să ne aducem aminte în fiecare zi că relația noastră este mai presus de curățenia din casă, de siguranța financiară și de a le da copiilor tot ce le dorește inima. Când ne-am căsătorit, nu ne-am spus unul altuia: Întâi ne vom asigura că toate lucrurile sunt făcute în casă, că vom câștiga suficient de mult pentru a călători și pentru a acoperi toate nevoile copiilor, iar apoi, ce va rămâne din timp, bani și energie va fi pentru căsnicia noastră! Nici nu ne-a trecut prin minte atunci că trebuie să curățăm covoarele, să călcăm rufele, să facem temele cu copiii, să facem curat în baie, să muncim pe brânci pentru a strânge bani pentru o locuință mai mare etc.

Întrebarea pe care ar fi bine să ne-o punem: În câte activități suntem acum implicați împreună, ca soț și soție? Și nu ne referim doar la vacanțe, la curățenie în casă împreună, cumpărături și luat cina ca familie, deși și acestea sunt deosebit de importante pentru unitatea relației. Cât de des ieșim undeva doar să stăm de vorbă despre noi doi?

În acest scop, vă invităm să luați în considerare și retragerile WEEKEND DE NEUITAT, organizate de Family Life. Detalii pe: https://familylife.ro/weekend-de-neuitat/

Laurențiu și Clara Bărbulescu

De ce nu face lucrurile în felul meu?

De ce nu face lucrurile în felul meu?

Căsătoriți, rezolvarea conflictelor

Mulți dintre noi am trecut prin momente când am plecat frustrați din camera în care am discutat mai aprins cu partenerul de viață, doar pentru a izbucni din nou… Ajunși în fața oglinzii din baie, am șoptit printre dinți: „De ce nu gândește ca mine? Cum să-l fac (s-o fac) să vadă și să acționeze corect, adică în felul meu?” Însă, certurile care pornesc de la „modul corect” de a se face lucrurile în familia noastră sunt foarte rar ce par a fi.

Îmi amintesc când s-a născut primul nostru copil. Era ianuarie și afară era destul de frig. Cu toate acestea, imediat ce a împlinit două săptămâni, soțul meu a  insistat să-l scoatem la aer, măcar pentru puțin timp, în fiecare zi. Asta însemna ca doi adulți să transpire 30 minute îmbrăcând „omulețul” de 3 kg pe care-l țineam afară 5 minute. Într-una din zile eram așa de obosită, încât am zis că mai bine renunțăm la „aeroterapie” pentru ziua respectivă. Dar soțul meu a insistat și pentru a fi convingător mi-a zis că el știe mai bine. Deci modul lui de îngrijire al copilului era cel corect! Cum de știa el mai bine? Devenisem părinți în același timp. Aveam amândoi aceeași experiență. Două săptămâni și-un pic! 

Conflictul în căsnicie este inevitabil, mai ales când și soțul și soția sunt obosiți. Dar rădăcina conflictului merge mult mai adânc decât oboseala partenerilor.

Neînțelegerile care pornesc de la „modul corect” de a face lucrurile sunt destul de des întâlnite în multe familii. Din afară se vede ca și cum cei doi se luptă pentru supremație în căsnicie. Uneori ne surprindem pe noi înșine de modul în care reacționăm: „De ce am fost așa de mânioasă? De ce am spus asta? De unde vin toate luptele astea între noi?”  

Exact așa sună o întrebare pe care o găsim în Biblie: „De unde vin luptele și conflictele între voi?”  Este încurajator că primim și un răspuns : „Voi doriți, dar nu aveți; …râvniți , dar nu puteți obține…” Chiar acesta este adevărul! Conflictele care pornesc de la cine face lucrurile corect scot la suprafață lucruri care sunt mult mai profunde: ceva după care tânjim, sau o teamă, sau o dorință nespusă. În cazul meu, de mamă tânără, cred că a fost o combinație. Pe de-o parte, îmi doream ca soțul meu să țină seama de opiniile mele, să vadă tot efortul meu de peste zi, când eram singură cu fetița noastră și asta însemna că-mi doream să mă respecte, iar pe de altă parte, exista și o teamă: aceea  că voi eșua ca mamă (după două săptămâni de experiență!)

Toți ne dorim respectul partenerului de viață, dar modul în care reacționează și se poartă uneori ne face să ne simțim nerespectați. Ne dorim respectul și nu-l primim. Dimpotrivă! Am citit că nevoia de respect este una din cele zece nevoi emoționale pe care le avem cu toții. Nevoia de respect sună cam așa: „Apreciază-mi ideile, respectă-mi opiniile; arată-mi că am valoare în ochii tăi!”

Dacă nu primesc asta, am de ales între două variante. Prima variantă este lupta pentru supremație: „Aici eu mă pricep mai bine, eu voi fi „expertul” și tu vei face lucrurile în felul meu!” În acest caz, relația de căsnicie este mai mult un contract între doi experți… multe tensiuni, puțină satisfacție! 

Alternativa este să mă gândesc că atunci când doresc ca lucrurile să se facă așa cum vreau eu, asta demonstrează că sunt o persoană mândră. Mi-am amintit de un verset care spune: „Dumnezeu este împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți”. Cineva a spus că a înțeles versetul astfel: „Nimic nu este mai bine decât să ai harul lui Dumnezeu revărsându-se peste tine și nimic nu este mai rău decât să ai parte de opoziția lui Dumnezeu.”

Să fii smerit în căsnicie și să recunoști că ai nevoie de celălalt, de felul lui diferit de a face lucrurile, te scutește de multe tensiuni și este un mod de a-i arăta celuilalt că-l respecți. 

Clara Bărbulescu

(Dacă doriți să adresați o întrebare autorului articolului, vă rugăm să o faceți pe adresa de email: clarabarbulescu@familylife.ro)

Nu e vina ta!

Nu e vina ta!

Căsătoriți, comunicare

Zilele trecute mă uitam la un film, și la un moment dat, vorbind despre unul din copiii lor care luase multe decizii greșite în ultimul timp, soția îi spune soțului său: „Îmi pare rău că a ajuns în situația asta… Eu am încercat…” Iar răspunsul soțului a fost: „Nu e vina ta…” Era evident că soția nu se aștepta la această reacție din partea lui, pentru că ea era pregătită să spună cum încercase să-și ajute copilul. Am putut să văd ce ușurare i-au adus aceste cuvinte. Am stat și m-am întrebat de ce m-a impresionat  această scenă dintre cei doi soți. 

„Nu e vina ta!” sunt cuvinte cu multă putere. Mai întâi ele comunică: „Ți-am văzut îngrijorarea, știu că te temi pentru viitorul lui și poate și… de reacția mea!” Apoi: „Îți pui pe umeri consecințele acțiunilor altcuiva, chiar dacă acest altcineva este copilul nostru” și mai mult ca orice i-a comunicat: „Îmi pasă cum te simți și vreau să știi că sunt lângă tine!”

Ne-am căsătorit pentru că am dorit să fim cu cineva care era preocupat să ne poarte de grijă și din punct de vedere emoțional. Știa să ne facă să râdem, putea să ne citească pe față orice neliniște, ne termina frazele când nu ne găseam cuvintele… E ușor să te îndrăgostești și să te simți iubit! Apoi anii trec, devenim așa de aglomerați și implicați în ceea ce viața ne dă de făcut, încât nu mai avem timp să ne zâmbim, dar găsim resurse să ne reproșăm lucruri… iar într-o zi deschidem ușa larg pentru: „Din cauza ta s-a întâmplat!”. Când auzi prima dată cuvintele acestea ți-e greu să te mai gândești la altceva toată ziua. Ai vrea să te justifici, să acuzi la rândul tău, dar cel mai greu este să accepți că cel care trebuia să te protejeze emoțional, acum te rănește. Te judecă și emite verdicte. 

În cartea „Cele patru anotimpuri ale căsniciei”, Gary Chapman spune că fiecare căsnicie trece de mai multe ori prin primăvară, vară, toamnă și iarnă. El caracterizează fiecare „anotimp” al căsniciei prin emoțiile implicate, așteptările celor doi soți, aprecieri, încurajări, susținere, dar și dezamăgiri și frustrări…

Când ne spunem unul altuia: „E vina ta!” e posibil să fie ceva „iarnă” în relația noastră. Dar putem și noi să depunem un efort, sau cel puțin unul dintre noi să-i spună celuilalt: „Nu este vina ta!”. Prin asta forțăm venirea „primăverii” în căsnicia noastră. Înseamnă să venim lângă celălalt, să-l privim cu multă înțelegere și să-l asigurăm că ne pasă de cum se simte. Am fost doar mai ocupați și am uitat să-i spunem. Îi arătăm că-i purtăm de grijă. Făceam aceste lucruri în mod natural la începutul relației și astfel „l-am ajutat” pe celălalt să se îndrăgostească de mine! 

Dacă astăzi, când apare o neînțelegere între noi, ne oprim și-i spunem partenerului de viață „Nu este vina ta!”, aceste cuvinte îi vor aduce eliberare. Se va simți că-i purtăm de grijă, că ne pasă de cum se simte, că-l respectăm și… cine știe, poate-l  ajutăm să se îndrăgostească din nou! Cuvintele au o mare putere! 

Clara Bărbulescu

(clarabarbulescu@familylife.ro)