Cum se face că unii bărbaţi pot demara sarcini de amploare şi pot depăşi piedici incredibile la serviciu, dar rămân pasivi în relaţiile cu ceilalţi sau în conducerea familiei? Este ca o boală care îi afectează pe bărbaţi. Niciunul nu este omis de virusul pasivităţii. De-a lungul anilor mi-am făcut un fel de inventar al vieţii şi am alcătuit o listă cu câteva scuze penibile de care m-am folosit pentru a justifica faptul că n-am luat iniţiativa când m-am confruntat cu o datorie sau cu o problemă.
- Dacă mă apuc de ceva, e mult de muncă, iar eu sunt obosit. Deşi nu-mi place să recunosc, egoismul şi indolenţa au fost principalele cauze pentru care am rămas pasiv. În trecut, după ce tot rezolvam probleme la serviciu, nu-mi doream decât să vegetez şi să mă uit la televizor, nu să mă apuc să fac curăţenie în bucătărie sau să ajut copiii la teme sau să-i pun la culcare. Şi categoric că nu aveam chef să mă ocup de chestiuni mai importante, cum ar fi să-mi refac relaţia cu soţia după o neînţelegere sau să fac disciplină cu copiii. În numeroase rânduri a trebuit să mă mobilizez să mă implic în situaţii pe care aş fi preferat să le ignor. Bărbaţii cunosc negreşit suferinţa. Ca să te apuci să faci ceva, este nevoie de sacrificiu şi lepădare de sine.
- Nu ştiu cum să iau iniţiativa. Când nu eram căsătorit, mi se părea riscant să leg o relaţie cu o femeie. Învăţam greu şi mă temeam mereu că voi fi respins. Mai apoi, după ce m-am căsătorit, mi s-a părut că îmi va fi mai uşor dacă renunţ să-mi conduc soţia. Ca tată, ştiam că trebuie să cultiv relaţiile cu fiicele mele şi că trebuie să-mi petrec timpul cu ele. Dar oare despre ce puteam vorbi? Cât despre celelalte responsabilităţi, cum ar fi să discut cu copiii despre relaţiile sexuale, mi se păreau stânjenitoare şi mi-a fost uşor să le amân „pentru mai târziu”.
- Dacă iau iniţiativa, există riscul să dau greş. Sau, dacă poate am dat deja greş, ar fi mai bine să nu risc un nou eşec. Fie că era vorba să invit o fată la întâlnire când eram necăsătorit, fie că era vorba, după ce m-am căsătorit, să mă ocup cu soţia de planificare sau să discutăm despre bugetul familiei sau să stabilim limite şi să ne disciplinăm copiii sau chiar şi doar să-mi îndeplinesc responsabilităţile de cap de familie, am descoperit în toate că frica de eşec atrage pasivitatea ca o forţă gravitaţională. Însă bărbaţii adevăraţi acţionează. Şi când o fac se pot întâmpla lucruri mari. Îl puteţi întreba pe Tom, prietenul meu.
