În anul 2003, uraganul Isabel s-a dezlănţuit asupra coastei de est a Statelor Unite, lovind statele Carolina de Nord şi Virginia, iar apoi luând-o spre nord, spre Canada. A lăsat în urmă 16 morţi şi a lăsat şase milioane de case fără curent. A atins tangenţial şi capitala, Washington, DC, îndemnându-l pe preşedinte şi pe congresmeni să caute adăpost în altă parte.
Nu la fel au stat lucrurile la Cimitirul Naţional Arlington, unde santinelele veghează neobosite la Mormântul Soldatului Necunoscut oră de oră, zi de zi, de la 1 iulie 1937 încoace. Când s-a abătut uraganul asupra lor, soldaţii au rămas la posturi, deşi primiseră permisiunea să se adăpostească.1
Exact asta fac soldaţii. Recunosc că e furtună, dar nu se dau bătuţi în faţa ei. Rămân în picioare acolo unde sunt.
Un prieten mi-a zis: „Dacă ei pot veghea nişte oameni morţi, nu este mult mai important ca eu să-i veghez pe cei dragi ai mei care sunt în viaţă, soţia şi copiii?”.
Asemenea acestor soldaţi, şi noi suntem chemaţi să stăm neclintiţi şi să ne facem datoria chiar şi în timpul acelor vijelii care vor să ne răpească curajul, ispitindu-ne să ne neglijăm datoria şi să ne abandonăm postul. Sunt furtuni foarte puternice. Eşti pregătit pentru ele?
